Florin Piersic: „Aleg Teatrul Naţional ca simbol al Clujului. Sau cinematograful care-mi poartă numele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul clujean a ţinut să voteze şi să-şi exprime părerea cu privire la campania „Alege simbolul Clujului" lansată de „Adevărul" şi cluj.adevarul.ro, chiar dacă se află, zilele acestea, departe de casă, tocmai în Canada.

Îndrăgitul actor clujean, Florin Piersic, urmăreşte cu interes cum decurge campania „Alege simbolul Clujului", lansată în urmă cu o săptămână de „Adevărul" şi site-ul cluj.adevarul.ro. „Chiar dacă sunt plecat în Canada, am votat şi mă interesează cum decurg voturile. Clujul este un simbol în sinea lui, dar cred că are nevoie de un simbol. E o idee foarte bună această campanie", a spus actorul.

Florin Piersic spune că a votat pentru Teatrul Naţional. „Sunt actor. Fireşte că am votat pentru Teatrul Naţional. Clujul a devenit un important centru cultural şi graţie Teatrului Naţional. Desigur, o mare însemnătate au şi universităţile de prestigiu clujene, şi Grădina Botanică", a arătat Piersic.

Actorul a propus în glumă, ca simbol al Clujului, cinematograful care-i poartă numele. „Glumesc, evident. Nu pentru numele meu aş alege cinematograful, ci pentru tot ce reprezintă întreaga Piaţă Mihai Viteazul. Dar, cum nu se pot alege mai multe simboluri, rămân la Teatrul Naţional", a adăugat actorul.

Până acum, aproape 3.000 de clujeni au votat, pe cluj.adevarul.ro, una dintre cele 12 propuneri pentru simbolul oraşului de pe Someş. Pe prima poziţie în preferinţele clujenilor se află în continuare ansamblul Matia Corvin - Biserica „Sf. Mihail" din Piaţa Unirii, pentru care au optat 52,91% din cei aproape 3.000 de clujeni care au votat pe cluj.adevarul.ro.

Pe locul doi se află Grădina Botanică „Alexandru Borza", cu 20,94 de procente, iar Piaţa Avram Iancu se situează, în acest moment, pe locul trei, cu 6,41%.

Au mai rămas doar câteva zile în care clujenii pot alege simbolul oraşului lor, din 12 propuneri ale celor mai reprezentative clădiri sau locuri. Campania „Alege simbolul Clujului" a fost lansată pe pagina web cluj.adevarul.ro şi pe pagina de Facebook a redacţiei „ADS Cluj".

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”