Cristea: „Nu ne aşteptam la victorie. Am crezut în noi până la final“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul Adrian Cristea a declarat că jucătorii Universităţii Cluj nu se aşteptau să obţină o victorie atât de clară în meciul cu Gloria Bistriţa, câştigat cu 4-2, deşi formaţia clujeană a evoluat în inferioritate numerică timp de 62 de minute şi era condusă la pauză cu 1-0

„După o primă repriză nu prea reuşită, am revenit, de obicei se întâmplă când rămâi cu un om în minus. Nu ne aşteptam, am crezut în noi, am riscat şi am reuşit", a spus Adrian Cristea

La rândul său, atacantul Claudiu Niculescu, care a fost schimbat în minutul 36, după ce Delgado a fost eliminat, a declarat că această victorie a adus linişte la echipă. „La pauză ne-am motivat extraordinar, le-am spus şi eu să aibă încredere în ei că pot întoarce rezultatul şi ne-a ieşit. A fost o presiune foarte mare, dar acest rezultat ne aduce acum linişte", a spus jucătorul.

Antrenorul secund al formaţiei clujene, Dragoş Radu, a precizat că Universitatea este „pe drumul cel bun". „Am continuat jocul bun făcut cu Dinamo, am văzut dăruire şi concentrare din partea jucătorilor şi îi felicit. Suntem pe drumul cel bun. Gloria ne-a pus probleme, dar jucătorii noştri au făcut ce trebuia atât pe faza ofensivă, cât şi defensivă", a spus tehnicianul.

Echipa Universitatea Cluj a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 4-2 (0-1), formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I. Golurile echipei Gloria au fost marcate de Cafasso '19, '68, în timp ce pentru Universitatea Cluj au punctat Adrian Cristea '52, '74, Pele '58 şi Tony '90+2. Clujenii au evoluat în inferioritate numerică din minutul 28, după eliminarea lui Delgado.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare