Circulaţie în condiţii bune pe drumurile din Cluj. Mâine, pe carosabil se va forma polei, iar miercuri începe ninsoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe toate drumurile din judeţul Cluj se circulă în condiţii bune, însă de mâine meteorologii anunţă vreme geroasă în tot Ardealul, temperaturile coborând sub 10 grade Celsius. Va exista pericolul să se producă gheţuş pe carosabil.

Circulaţia pe drumurile din Cluj se desfăşoară, încă de duminică seara în condiţii bune, a anunţat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Cluj, Ana Maria Danciu. Situaţia a fost confirmată şi de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Anca Sidonia Purdea. Reprezentantul Dispeceratului Central de Deszăpezire din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca a susţinut că şi în municipiu circulaţia se desfşoară în condiţii bune, ambele firme de salubrizare acţionând în permanenţă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi de pe trotuare, respectiv pentru împrăştierea de material antiderapant. 


Vine gerul


„Săptămâna aceasta, ne aşteptăm atât în Transilvania, cât şi în Cluj, la o vreme geroasă. La Cluj, mâine vom avea temperaturi de minus 12 – minus 14 grade Celsius. La toate staţiile din Ardeal se vor înregistra termperaturi sub 10 grade, iar în unele depresiuni acestea vor ajunge la minus 20 de grade. În aceste condiţii există pericol ca pe străzi să se facă gheţuş, dacă nu se acţionează cu material antiderapant. Miercuri vor reveni ninsorile, se va depune un strat de zăpadă de 5 -10 centimetri în majoritatea judeţelor din Ardeal, iar joi, vineri şi sâmbătă va fi din nou ger, fără precipitaţii“, a precizat Narcis Maier, de la Centrul Meteorologic Transilvania Nord.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie