Vinul pus la fermentat în beci le-a venit de hac. Trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon, salvate de SMURD la Vărăşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane din satul Vărăşti, comuna Dorobanţu, au fost la un pas de moarte, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un beci în care se aflau depozitate mai multe butoaie cu vin. Pompierii au fost alertaţi să intervină, luni seară, pentru salvarea victimelor care se aflau în comă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Călăraşi, Ovidiu Tătăranu, misiunea a fost una dificilă, deoarece spaţiul în care s-a acţionat a fost unul strâmt. „Cele trei victime erau inconştiente, în stare comatoasă, iar la faţa locului, alături de paramedicii de la SMURD, au fost solicitate şi două ambulanţe. Cu greutatea s-a reuşit scoaterea acestora din spaţiul îngust”,  a precizat Tătăranu. Din primele informaţii, cei trei, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste peste 55 de ani, au intrat în beci, însă din cauza vaporilor puternici emanaţi de vinul fermentat şi-au pierdut cunoştinţa. Alertate, rudele au început să-i caute, găsindu-i aproape morţi în beci. Transportaţi de urgenţă la spitalul judeţean de urgenţă din Călăraşi, victimele au fost salvate, iar în prezent se află în afara oricărui pericol.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online