Sute de jandarmi păzesc referendumul: Şapte reguli care trebuie respectate la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Misiune pentru jandarmi la secţiile de vot

Pentru a preveni incidentele din timpul votul la referendum, autorităţile îi sfătuiesc pe cetăţeni să ţină cont de un set minim de reguli. Inspectoratul pentru Jandarmi Călăraşi va avea în teren sute de oameni care vor fi cu ochii pe cele 233 de secţii de vot din judeţ. Aceştia vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul referendumului pentru demiterea preşedintelui României.

Pe toată perioada desfăşurării referendumului, jandarmii vor fi organizaţi în echipe mobile, patrule pedestre de ordine publică, patrule auto, echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi subunităţi de intervenţie.

În scopul prevenirii incidentelor nedorite, iată ce reguli trebuie respectate duminică:

1. În afara membrilor biroului electoral al secţiei de votare şi de delegaţii acreditaţi de Biroul Electoral Central, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot peste timpul necesar pentru efectuarea operaţiunii de votare.

2.  Scrutinul se va deschide la ora 7.00 şi se va încheia la ora 23.00.

3. Accesul participanţilor la referendum în sala de vot are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor, fiecare participant va prezenta biroului electoral al secţiei de votare actul de identitate sau adeverinţa care ţine loc de act de identitate.

4.   Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot în afară celei care votează este interzisă. Participantul la referendum, care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, în scopul de a-l ajuta.

5.  Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

6.  Cetăţeanul care, în ziua referendumului naţional, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală, poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare,  pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.

7. Pe timpul desfăşurării scrutinului este interzis : distribuirea de băuturi alcoolice în perimetrul secţiilor de votare, până la o distanţă de 500 de metri; împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum; promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegatorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului; exercitarea votului fără a avea acest drept, ori de mai multe ori în ziua referendumului.




Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Mitul „Grasă şi frumoasă“. Metode de slăbit din alte timpuri: de la scaunul electric la dormitul agățat în frânghii și hipnotism
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză