„S.O.S. - Copiii romi – O poartă către educaţie". Seminar pentru îndrumarea şcolară a elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru o informare corectă a copiilor, Partida Romilor a organziat recent un seminar educativ privind consilierea şi îndrumarea şcolară a elevilor în vederea obţinerii recomandării de apartenenţă, pentru ocuparea locurilor rezervate în învăţământul liceal şi universitar, dar şi prezentarea modalităţilor prin care copiii de etnie romă pot fi înscrişi în sistemul de învăţămînt preşcolar, primar sau gimnazial.

Presedintele Partida Romilor „Pro Europa“, sucursala judeţeană Călăraşi, Daniel Stancu, împreună cu un grup de cadre didactice, mediatori şcolari şi lideri din comunităţile de romi din judeţ, au prezentat importanţa educaţiei şi cazuri concrete în care elevi care au beneficiat de aceste recomandări au devenit exemple de urmat, devenind studenţi sau absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior.

De asemenea, au fost distribuite pliante şi flyere ce conţin toate informaţiile necesare înscrierii în sistemul de învăţământ, avându-se în vedere necesitatea luării tuturor măsurilor pentru reducerea abandonului şcolar.

„Am încheiat un protocol cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi, scopul principal fiind acela al creşterii participării şcolare a copiilor şi elevilor de etnie romă, consilierea şi orientarea şcolară. Acest protocol este reînnoit în fiecare an şi constatăm că rezultatele pot fi cuantificate atât prin reducerea absenteismului şcolar, dar şi prin numărul persoanelor de etnie romă care frecventează cursurile liceale şi instituţiilor de învăţământ superior“ a declarat Daniel Stancu.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”