Siguranta transporturilor. Peste 300 de trenuri, controlate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima săptămână, poliţiştii de la Transporturi au acţionat în peste 800 de staţii de cale ferată, aeroporturi, porturi, rute feroviare şi navale pentru creşterea gradului de siguranţă a celor care călătoresc.

În perioada 3-10 noiembrie, Poliţia Transporturi a continuat acţiunile la nivel naţional pentru menţinerea siguranţei în domeniul transporturilor aeriane, navale şi feroviare. Astfel, în această perioadă, poliţiştii au patrulat 318 staţii de cale ferată, 326 de trenuri de călători şi au asigurat măsurile de siguranţă în 188 de aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale.

27 de dosare penale

În urma activităţilor desfăşurate, au fost întocmite 27 de dosare penale privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere, loviri sau alte violenţe, contrabandă, infracţiuni în domeniul silvic sau ucidere din culpă.

Au fost efectuate 2 percheziţii, identificate 10 persoane bănuite de comiterea unor fapte antisociale, în 2 cazuri acestea fiind arestate preventiv, au fost depistate 4 persoane urmărite la nivel naţional, 2 minori lipsiţi de supraveghere,un autoturism dat în urmărire şi o persoană cu probleme psihice.

Au fost ridicate în vederea confiscării sau indisponibilizării 4.340 de ţigarete, 3.672 de bidoane cu ulei de motor susceptibil a fi contrafăcut, peste 2 tone de cereale, 10,7 metri cubi de lemn, precum şi alte bunuri în valoare de 5.410 lei.

Vă recomandăm şi:

Şase suspecţi de evaziune şi spălare de bani, arestaţi preventiv. Cum a ascuns reţeaua peste 14 milioane de lei

Cum a reuşit o reţea de evazionişti "să spele" 25 milioane lei din afaceri cu materiale de construcţii. 11 suspecţi, reţinuţi

Arestaţi pentru spălare de bani. Cum au reuşit un român şi doi străini să "plimbe" 56 milioane lei prin conturile mai multor firme

Descinderi la suspecţi de evaziune şi spălare de bani. Afaceri şi tranzacţii ilegale cu materiale de construcţii de 3,5 milioane euro

Mai multe pentru tine:
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Credincioșii au stat și noaptea la coadă pentru a intra în Catedrala Națională: „Mă dor picioarele, mamă, am 85 de ani”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Katy Perry și Justin Trudeau și-au oficializat relația. Au sărbătorit ziua artistei la Paris
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România