Sărbătoarea vinului nou, un spectacol al tradiţiilor şi portului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul vinului nou începe pe 17 octombrie

Una dintre cele mai vestite regiuni vitivinicole din Dobrogea îmbracă straie de sărbătoare. Timp de două zile, începând de vineri, 17 octombrie, Domeniile Ostrov organizează cea de-a treia ediţie a festivalului „Vinul nou“, eveniment la care sunt aşteptaţi peste o mie de amatori de vin din România, Bulgaria, Italia, Franţa, Turcia şi Israel.

Cum o sărbătoare fără chef şi voie bună nu există, şi la Ostrov responsabilii cu distracţia sunt Ansamblul Bărăganul, Ansamblul Borcea, Ansamblul Avlia – muzică aromână, alţi cântăreţi de muzică populară din Dobrogea, Lia Lungu, Mariana Birică, ansambluri de muzică populară din Bulgaria (RITAM, RETPO, CIAR). 

Invitaţii se vor delecta, pe lângă vinurile rafinate ce vor fi servite, şi cu preparate tradiţionale româneşti: miei la proţap, tochitură, pastramă de capră şi mititei de casă. Amfitrioana petrecerii va fi Oana Belu, proprietara Domeniilor Ostrov.

Dacii şi romanii de la Ostrov

Participanţii vor fi costumaţi în daci şi romani, precum şi în port popular. De asemenea, în cadrul festivalului va avea loc şi un târg de produse tradiţionale româneşti, care va reuni mai mulţi meşteri artizani. 

Evenimentul va fi prezentat de actorul şi artistul Răzvan Oprea şi jurnalistul şi consultantul în turism Traian Bădulescu. Festivalul se va încheia cu o cină câmpenească, dublată de spectacole şi concurs de karaoke. Printre invitaţi se vor număra Alteţele Sale Prinţul Paul de România şi Prinţesa Lia de România, Marian Neagu, directorul Muzeului Dunării de Jos din Călăraşi, Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Vinului – Domeniile Ostrov, somelierii Marian Timofte şi George Ignat.
 

Vă recomandăm şi:

FOTO Reţetă din bătrâni. Secretul vinului bun cu struguri din Bărăgan

VIDEO Mana şi făinarea, boli ale viţei de vie, decimează producţia de struguri din acest an

De ce este recomandat să mănânci struguri zilnic

Strugurii, medicamente naturale. Principalele 9 beneficii

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată