IGPR: 186 de şoferi, lăsaţi pietoni de poliţişti a doua zi de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în trafic FOTO Adevărul

Luni, 20 aprilie, aproape 12.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menţinerea ordinii publice. A fost verificată şi respectarea interdicţiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină şi a celor impuse, pe timpul stării de urgenţă, unităţilor comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalităţii economice.

Poliţiştii au acţionat în sistem intregrat cu celelate structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Poliţiei Locale şi ale Ministerului Apărării Naţionale, în cadrul dispozitivului de ordine şi siguranţă publică, atât pentru respectarea Ordonanţelor Militare, cât şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au verificat aproape 30.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina şi au fost preluate şi însoţite, din zonele de frontieră, 457 de autovehicule. De asemenea, au constatat 4 infracţiuni la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor. Tot în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 4.668 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care nu respectau prevederile privind restricţionarea circulaţiei.

Poliţiştii sunt pregătiţi pentru a interveni la sesizările oamenilor şi pentru a oferi ajutor celor aflaţi în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 2.955 de intervenţii la evenimente, dintre care 2.573 au fost sesizate de cetăţeni prin Apelul Unic de Urgenţă 112.

129 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracţiuni sau imediat după aceea şi alte 5 persoane urmărite au fost depistate.  În trafic, poliţiştii au constatat 125 infracţiuni rutiere, fiind reţinute 186 de permise şi retrase 110 certificate de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."