Deputatul de Călăraşi Dan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, anchetat într-un dosar de spălare bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Motreanu este deputal PNL în circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi Foto:Mediafax

Dan-Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ales parlamentar pe listele PNL în circumscripţia electorală nr.12 Călăraşi, colegiul uninominal nr.3, este unul din oamenii agreaţi de preşedintele Klaus Johannis.


El a fost parte a echipei Iohannis, după ce Crin Antonescu s-a retras din funcţia de preşedinte al partidului.
În vara acestui an, în iulie, Motreanu a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru folosirea influenţei şi autorităţii conferite de funcţia de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit şi spălarea banilor.

Conform DNA, el este cercetat în dosarul în care este urmărit penal George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. Procurorii spun că în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală — denunţător în prezenta cauză — a pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Suspectat că a primit 250.000 de euro

"Din banii primiţi, aproximativ 700.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-a dat lui George Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză) suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Dan Motreanu”, susşin procurorii. Banii erau pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor partidului din care fac parte cele două persoane ultim menţionate. “Există date că provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani", spun procurorii DNA. În dosar se efectuează acte de urmărire penale şi faţă de alte persoane.

Ascensiune politică spectaculoasă

Ascensiunea sa politică a fost una spectaculoasă, deputatul ajungând în mediile politice de la Bucureşti, după ce a fost propulsat de fostul ministru al Apărării Theodor Atanansiu. Originar din Orăştie, judeţul Hunedoara, Dan-Ştefan Motreanu, în vârstă de 45 de ani, a reuşit în scurt timp să-şi croiască o carieră de invidiat.

Profesor de istorie şi cultură civică la Alba Iulia, apoi redactor la ziarul “Observator” şi corespondent Mediafax, Motreanu a avansat pe scena politică, reuşind să câştige simpatia mai-marilor din PNL. Din 1997 şi până în 2002  a fost vicepreşedinte PNL Alb, din 2002 şi până în 2005 preşedinte Tineretul Naţional Liberal, din 2005 şi până în 2009, secretar general PNL, iar în ultimii 5 ani s-a ocupat de vicepreşedinţia PNL Călăraşi. Deputatul Motreanu este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara - Litere, Filozofie-Istorie, al Universităţii Babeş-Bolyai - Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative "Manager în Administraţia Publică" – postuniversitare şi al Colegiului Naţional de Apărare.
 

Vă recomandăm şi:

Parlamentul rescrie sentinţele primarilor penali: „Lasă-l, frate, în funcţie! E greu cu o condamnare, lumea te arată cu degetul

Frăţia penalilor din Parlament: zece deputaţi propun modificări scandaloase la Codul Penal. Procurorii, ameninţaţi cu închisoarea

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor