Aglomeraţie. Peste 26 de milioane de persoane au tranzitat frontiera în perioada sezonului estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 26 de milioane de persoane au tranzitat frontiera în perioada sezonului estival, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut, anunţă Poliţia de Frontieră. Cel mai tranzitat a fost PTF Aeroport "Henri Coandă", cu 4 milioane de persoane, urmat de PTF Nădlac II, cu 2,9 milioane de persoane.

 Conform Poliţiei de Frontieră, traficul de călători şi mijloace de transport prin punctele de trecere a frontierei în perioada sezonului estival s-a desfăşurat cu operativitate, în condiţiile unor valori de trafic ridicate.

În sezonul estival (1 iunie - 6 septembrie), frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 26 de milioane de persoane, din care 12,5 milioane pe sensul de intrare în ţară şi 13,5 milioane pe sensul de ieşire din ţară şi peste 6,3 milioane mijloace de transport. În perioada similară a anului trecut, au trecut frontiera aproximativ 22,4 milioane de persoane şi 5,2 milioane mijloace de transport, constatându-se astfel o creştere de 17% a traficului de persoane şi 20 % a mijloacelor de transport.

"În perioada sezonului estival, o situaţie aparte se înregistrează la graniţa cu Bulgaria, având în vedere numărul mare de turişti care tranzitează această frontieră (3,78 milioane persoane anul trecut)", arată IGPF.

Personalul a fost suplimentat

Şi pentru perioada următoare, Poliţia de Frontieră a luat măsuri ca traficul de persoane şi autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în condiţii normale. Astfel, sunt menţinute măsurile de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei punctelor de trecere a frontierei.

Totodată, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Cum evitaţi aglomeraţia

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, se recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.

"Reamintim că, pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpul de aşteptare este actualizat, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute", arată Poliţia de Frontieră

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online