19 iulie, noul termen pentru omologarea stadionului proaspăt modernizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stadionul din Călăraşi a fost renovat recent FOTO Facebook/Consiliul Judeţean Călăraşi

Stadionul din Călăraşi, recent modernizat, va fi omologat pentru Liga 1 pe 19 iulie. Ieri, o comisie formată din reprezentanţi ai FRF, LPF, Jandarmeriei şi ai ISU a venit în inspecţie pe malul Borcei.

 „A fost aşa cum mă aşteptam. Efectiv un audit, pe puncte clare, precise. În principiu, ar mai fi nevoie de 3-4 zile ca să finalizăm toate lucrările. Mă bucur nespus că membrii Comisiei au apreciat eforturile făcute acordându-ne un nou termen pentru remedierea deficienţelor. Mai sunt, de fapt, mici retuşuri de făcut. Nu am nicio emoţie. Pe 19 iulie, mai mult ca sigur vom obţine omologarea. Am pierdut 3-4 zile din cauza ploilor abundente care ne-au îngreunat activităţile. Aş dori să mulţumesc autorităţilor locale, conducerilor Consiliului Judeţean şi Primăriei Călăraşi precum şi Consiliul Local municipal pentru eforturile consistente depuse într-o perioadă scurtă de timp pentru ca acest obiectiv să prindă contur", a declarat preşedintele executiv al Dunării, Florin Brişan, citat de site-ul AFC Dunărea.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"