VIDEO Cum a ajuns varza de Buzău mai scumpă decât în anii precedenţi: „S-au decalat muncile câmpului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gospodinele mai au de aşteptat până vor pune varza în butoaie. Din pricina secetei, recoltarea verzei de Buzău a întârziat două săptămâni, iar preţul din pieţe îi face pe clienţi să strâmbe deocamdată din nas. Fermierii din zona Buzăului abia acum strâng recolta şi se plâng că o mare parte din aceasta este compromisă.

Cele mai întinse suprafeţe cultivate cu varză de Buzău se găsesc de o parte şi de cealaltă a râului Buzău, din Mărăcineni, până la Săpoca, dar şi la periferia municipiului Buzău.

Legumicultorii de aici se plâng că 2018 a fost un an prost în agricultură, din cauza secetei.

Ion Mihai a pus varză de Buzău pe aproape 1,5 hectare de teren aflat la marginea Buzăului, spre Vadu Paşii. A început să culeagă mai târziu cu zece zile decât anul trecut, din cauza vremii capricioase din vară. 

”Anul acesta a fost secetă mare şi se simte. Aproape jumătate din plantaţie este mănată sau atacată de insecte. De asemenea, nu toate verzele sunt făcute uniform. După cum observăm, una e mai mică, alta e mai mare, aici nu e făcută deloc, dincolo e prea mare, iar clienţii ştiu că o varză bună de recoltat trebuie să fie cam cât o minge de fotbal şi să aibă o culoare gălbuie. S-au decalat muncile pentru că singura perioadă ploioasă a fost chiar în luna când trebuia să plantăm”, spune Ion Mihai, legumicultor din Buzău. 

Varza a ajuns deja în pieţe, însă gospodinele au început timid să o cumpere pentru pus la murat, din cauza preţului. Încărcaţi de cheltuielile în grădinărit, după un an agricol dificil, legumicultorii menţin deocamdată un preţ destul de ridicat, 1,5 lei kilogramul la varza de Buzău, care pe mulţi clienţi îi face să strâmbe din nas. 

”Începem din februarie, martie şi ieşim pe piaţă cu varza abia în septembrie, octombrie, două luni. Până atunci investim în oameni, insecticide, irigaţie cu motopompe. În legumicultură nu e ca la cultura mare pentru că noi depindem de irigaţii şi de apa căzută de sus. Deocamdată vindem cu 1 leu kilogramul în cantităţi mari, iar în pieţe ajunge la 1,5 lei. Vrem măcar să ne scoatem cheltuielile”, declară legumicultorul buzoian, Ion Mihai.

Legumicultorii buzoieni se mândresc cu varza de Buzău, cunoscută de grădinarii din toată ţara. Este o varză de toamnă, care a fost cultivată de foarte mult timp în această zonă a ţării. Este cea mai potrivită pentru pus la murat.

Varza de Buzău căutată de gospodine, atât pentru consum în stare proaspătă, la salate, cât şi pentru preparate. Se pretează foarte bine la conservare peste iarnă, la murat. Este o varză bună, zemoasă, dulce, fără fibră şi nervuri tari, aşa cum este cea din import şi care are nervuri foarte tari. 

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online