S-au plimbat cu o maşină furată din curtea unei societăţi comerciale până când au ajuns cu ea în şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi adolescenţi din comuna buzoiană Boldu au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 8 poliţie rurală Râmnicelu pentru furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cei doi, în vârstă de 16, respectiv 17 ani, sunt bănuiţi că în noaptea de 22 spre 23 noiembrie, ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea unei societăţi comerciale de pe raza localităţii de domiciliu, iar din garajul unităţii au sustras un autovehicul Logan, pe care l-au găsit cu cheia în contact, şi pe care l-au condus pe rând, pe drumul ce leagă localităţile Boldu şi Ghergheasa. 

Isprava s-a sfârşit, însă, într-un şanţ de pe marginea drumului, autoturismul fiind găsit, abandonat, cu urme de avarii. Maşina a fost restituită persoanei vătămate, un bărbat în vârstă de 82 de ani, iar la scurt timp au fost prinşi şi făptaşii.

Adolescenţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore apoi eliberaţi, însă poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model