S-a deschis târgul de sărbători pe platoul Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podoabele pentru pom sunt vedetele târgului

Ca în fiecare an, comercianţii de jucării şi suveniruri din Buzău şi-au dat întâlnire într-un cort de mari dimensiuni, în cadrul târgului de sărbători organizat în Piaţa Dacia.

Instalaţii de pom, jucării, globuleţele viu colorate şi alte produse de sezon oferite la preţuri pentru toate buzunarele îi aşteaptă deja pe cumpărători.
„Avem jucării pentru toate buzunarele, maşinuţe de la zece la 15 lei, globuleţe de la 50 de bani la trei lei, moşuleţi la cinci lei, păpuşi la 20 de lei, pistoale şi telefoane de jucărie", a declarat Pandele Carmen, comerciant.


Comercianţii reclamă totuşi lipsa amatorilor de suveniruri şi se gândesc serios dacă îşi vor putea recupera în următoarele trei săptămâni măcar taxa de tarabă, care se ridică la peste 500 de lei.


„Avem semnale că anul acesta va fi mult mai rău decât anul trecut. Taxele sunt foarte mari. Preţurile s-au scumpit în en-gros, iar noi nu ne permitem să vindem mai scump decât anul trecut"
, a spus Mişu Duman, un alt comerciant.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."