Patru bebeluşi au venit pe lume în primele ore ale noului an, la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Linişte în perioada Revelionului la Unitatea de Primiri Urgenţe. În noapte de Revelion s-au prezentat la camera de gardă puţin peste 90 de persoane, cu mult mai puţini comparativ cu anii trecuţi. La Maternitate, însă, a fost agitaţie pentru că au venit pe lume patru bebeluşi, prima născută fiind o fetiţă.

Dacă în anii trecuţi, sirenele ambulanţelor anunţau numeroase cazuri de urgenţe medicale transporate la UPU, anul acesta se pare că buzoienii au fost ceva mai cumpătaţi. 

În perioada Anului Nou, numărul cazurilor prezentate la camera de gardă au fost în jurul cifrei de o sută, iar dintre aceştia au fost mulţi bolnavi cronici, nu gurmanzi şi consumatori de alcool cum erau anii trecuţi.

La Maternitatea Buzău, însă, a fost agitaţie pentru că au venit pe lume patru bebeluşi în prima zi a anului 2018. Prima născută a fost o fetiţă, urmată de un băieţel şi alte două fetiţe, toţi născuţi spontan.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare