O buzoiancă apare în evidenţa populaţiei ca fiind decedată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Curte

Incredibil! O buzoiancă de 29 de ani care, deşi trăieşte şi este sănătoasă tun, figurează în acte ca fiind decedată. Descoperirea a fost făcută de poliţiştii locali din Buzău care, la o verificare de rutină, au constatat că au în față o femeie pe numele căreia în noiembrie 2011 a fost emis un certificat de deces. S-a aflat ulterior că buzoianca avea o clonă, cu același CNP, în județul Vaslui, care între timp a murit.

Luminiţa Curte s-a născut în 1983 şi a fost ultima din cele şapte surori. Și-a petrecut adolescența într-un centru de plasament, abandonată de mică. Noaptea trecută a fost oprită de poliţiştii locali care au avut surpriza să constate, la verificarea în evidența informatizată, că datele din cartea de identitate a acesteia aparțineau unei femei care a decedat anul trecut. ”Am oprit-o pentru verificări şi când am cerut în dispecerat datele ni s-a spus că este declarată decedată de către autorităţile din municipiul Huşi”, a declarat inspector Sorin Trifan, de la Poliţia Locală Buzău.

Femeia a fost uimită să afle că figurează ca decedată şi bănuieşte că este vorba despre o greşeală făcută de mama ei în urmă cu peste 20 de ani. ”Mama a dus-o pe soră-mea mai mare la un cămin din Huși. Eu nu am știut că a folosit actele mele ca să o interneze și am aflat abia acum. Sora mea a murit anul trecut și a înmormântat-o pe datele mele și certificatul meu. Acum, eu sunt moartă în acte dar sunt vie și nu mai am niciun drept”, spune Luminița Curte.

Şi pentru autorități este un mister cum a ajuns femeia să fie declarată decedată. Ei bănuiesc că la mijloc este o confuzie creată din cauza unei greşeli a mamei de a-și fi internat două fete în centre de plasament diferite, Buzău și Huși, utilizând același certificat de naștere. ”În anul 1983 s-au născut două persoane iar mama a declarat doar una dintre ele. Cele două fete au fost internate în centre de plasament diferite, unul în Buzău iar celălalt în Huși, în baza acelorași date de stare civilă. Mai târziu le-au fost eliberate buletine, cu date identice numai poza fiind diferită. Practic, cele două persoane au trait peste două decenii pe aceeași identitate”, a precizat Adrian Tănase, şeful Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Buzău.

În cazul Luminiței Curte, s-a început procedura de înregistrare tardivă, urmând ca după finalizarea procesului femeia să îşi facă şi buletin.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice