FOTO Întreg ciclul vieţii, derulat rapid în satul dacic din Năeni. A fost nuntă, a fost moarte şi urmează o naştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucuriile şi supărările dau năvală, unele după altele, în satul dacic al preotului Mihail Milea. La scurt timp după prima cununie din comunitatea care şi-a stabilit vatra pe un deal din Năeni a fost înregistrat primul deces. Chiar administratorul complexului a murit, trupul său fiind îngropat pe teritoriul satului dacic.

Soarta pune la încercare micuţa populaţie din satul recent întemeiat, pe un deal din Năeni, judeţul Buzău, de către fundaţia creştină a preotului Mihail Milea. Aflată în zorii existenţei sale, comunitatea de ”daci” a înregistrat la jumătatea lunii mai prima nuntă tradiţională, la care au participat numeroşi turişti, toţi îmbrăcaţi în port popular.

După numai două luni, satul a fost asaltat din nou de oaspeţi, aproape 300, însă ei s-au adunat de data aceasta la un eveniment trist. Sâmbătă a fost înmormântarea lui Viorel Samoilă, administratorul satului dacic, care a murit la sfârşitul săptămânii trecute în urma unui infarct, la vârsta de 59 de ani. Mai mulţi preoţi au oficiat slujba de înmomântare, trupul bărbatului fiind înhumat pe raza satului dacic, acolo unde, în timp, va fi amenajat cimitirul localităţii.

Fost jandarm, retras după pensionare la Năeni pentru a-l ajuta pe preotul Mihail Milea în proiectul satului dacic, Viorel Samoilă a fost gazda multor turişti veniţi de pretutindeni să experimenteze traiul strămoşilor noştri. A apucat să construiască patru case în stilul celor realizate cu mii de ani în urmă, o bisericuţă, grajduri pentru animale iar în grija sa se aflau patru locuitori: doi bărbaţi, tată şi fiu, şi un cuplu de tineri recent stabilit la Năeni.

Cei doi au fost, la jumătatea lunii mai, protagoniştii primei nunţi din satul dacic. Ionuţ şi Nicoleta, el de 25 de ani, ea, de 18 ani, şi-au unit destinele după rânduiala unei nunţi tradiţionale, după rosturile pe care le urmau şi strămoşii noştri cu sute, poate mii de ani în urmă. Peste mai puţin de două săptămâni, tânăra va naşte, iar populaţia satului dacic va ajunge din nou la cinci locuitori.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”