Drumul Vinului lasă fără apă localnicii din Verneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările pentru modernizarea Drumului Vinului care străbate comunele de la poalele dealurilor de curbură produc dese avarii reţelelor de apă dintr-o localitate de lângă Buzău.

Zeci de săteni din comuna Verneşti se plâng că rămân frecvent fără apă la robinet. Problemele cu furnizarea apei în reţeaua inaugurată recent au început în primăvara acestui an, o dată cu instalarea în localitate a şantierului de modernizare a drumului judeţean. Cauza defecţiunilor a ieşit repede la iveală: cupa excavatorului agaţă conductele şi le rupe.

Peste o mie de săteni din Zoreşti, Nişcov, Săsenii Noi şi Săsenii Vechi, sate din Verneşti, au apă în curte începând din această primăvară. Totul a fost posibil în urma unei investiţii de un milion de euro din fonduri europene, cu ajutorul căreia au fost construite o staţie de captare a apei cu două foraje şi o reţea de conducte subterane de peste zece kilometri.

După mai puţin de o lună de la inaugurarea reţelei de apă din Verneşti, au apărut primele probleme. „Veneau mulţi oameni la primărie şi la început ne mustrau că nu e bună reţeaua. Apoi, am aflat că de fapt conductele au fost smulse de un excavator. Problema nu a fost numai o singură dată, ci s-a repetat continuu", ne-a declarat Marian Iordache, şeful serviciului de Apă din Primăria Verneşti.

Potrivit acestuia, numai în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate aproximativ 20 de astfel de avarii. „Când rup, au măcar bunul simţ de a repara singuri conducta de cele mai multe ori. Cumpără ei racorduri, le lipesc singuri, însă problema e că acolo unde s-a rupt o dată, reţeaua devine sensibilă şi o să cedeze frecvent", ne-a precizat Marian Iordache.

Până în prezent, au avut de suferit jumătate dintre abonaţii serviciului de apă. „Au fost momente când s-a stat fără apă şi o zi întreagă", ni s-a plâns Marcel Ivaşcu, localnic din Verneşti.

Conducta este la suprafaţă

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău, beneficiarii proiectului de modernizare a Drumului Vinului spun că de vină sunt autorităţile locale din Verneşti. Primăria este acuzată în primul rând că nu a pus la dispoziţia constructorului de drumuri o hartă a utilităţilor care să indice adâncimea reţelelor.

„Într-adevăr, se produc multe avarii. Dar de unde să ştie excavatoristul că la 40 de centimetri în pământ dă de conducta de apă? Aici este o problemă, fiindcă reţeaua este îngropată la suprafaţă, iar adâncimea nu este constantă. Ţeava este la 40 de centimetri şi ar trebui să fie mai jos de un metru, sub adâncimea de îngheţ", ne-a precizat Luminiţa Băcanu, managerul proiectului de modernizare a Drumului Vinului.

Modernizarea Drumului Vinului costă peste o sută de milioane de lei şi presupune asfaltarea a 60 de kilometri de drum judeţean, care leagă între ele obiectivele turistice.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică