Două săptămâni de distracţie şi voie bună, în municipiul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de buzoieni sunt aşteptaţi să treacă pragul târgului tradiţional „Drăgaica”. Peste 200 de artişti vor fi prezenţi la cel mai important eveniment al anului în Buzău, printre aceştia figurând nume mari ai muzicii româneşti. În cadrul „Drăgăicii” se va desfăşura, şi anul acesta, Festivalul naţional de interpretare „Benone Sinulescu”.

Târgul „Drăgaica” îşi va deschide porţile sâmbătă, 8 iunie, la ora 10 dimineaţa.  

Până pe 24 iunie, zeci de artişti locali dar şi nume mari ale scenei româneşti, meşteri populari din toată ţara, comercianţi, comedii dar şi o mare varietate de preparate culinare vor face ca şi ediţia din acest să fie una de excepţie. 

Sâmbătă seară, la deschidere, vor urca pe scenă Traian Popescu, Nicolae Oprişan, Claudia Colniceanu, Diana Ştefănescu, Ansamblul Ştefan Vodă iar pe final, va susţine un concert cunoscuta interpretă Anda Adam.

Duminică, este seara dedicată iubitorilor muzicii rock. Cel mai aşteptat moment va fi concertul trupei Cargo. 

Săptămâna viitoare, pe scena „Drăgăcii” vor mai urca nume importante ale muzicii românesşti, precum Irina Rimes, Gabriel Cotabiţă, Monica Anghel, Nightlosers, Compact sau Damian&Brothers.

În plus, în cadrul târgului se va desfăşura, şi anul acesta, Festivalul naţional de interpretare „Benone Sinulescu”.

„Drăgaica”, cel mai vechi târg din Muntenia, este organziat de Primăria Buzău, cu sprijinul Consiliului Judeţean.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie