Cum a scăpat de proxeneţi o tânără din Constanţa forţată să se prostitueze în Râmnicu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perspectiva că ar putea avea soarta fetelor din Caracal bagă spaima în victimele proxeneţilor. O femeie forţată să întreţină relaţii intime contra cost şi-a făcut curaj şi a cerut ajutorul unei patrule de poliţie. Femeia fusese luată cu forţa de doi proxeneţi, de pe centura municipiului Constanţa, şi ţinută într-o pensiune din Râmnicu Sărat.

Oamenii legii s-au pus în mişcare şi după numai câteva ore poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, sub coordonarea procurorilor DIICOT Buzău, i-au depistat pe proxeneţi. 

Este vorba despre doi bărbaţi, din municipiul Constanţa, care acum sunt cercetaţi pentru trafic de persoane.

Din cercetări a reieşit că, la data de 30 iulie 2019, în jurul orei 15.00, cei doi ar fi lipsit de libertate o femeie, de 30 de ani, prin folosirea de violenţe fizice şi verbale, în timp ce aceasta se afla pe centura municipiului Constanţa şi ar fi transportat-o cu un autoturism în municipiul Râmnicu Sarat, în scopul exploatării sexuale. 

Cei doi, de 24 şi 40 de ani, ar fi cazat victima la o pensiune, după care ar fi transportat-o în zona unei staţii Peco, unde aceasta ar fi întreţinut relaţii sexuale contra cost cu două persoane, banii fiind însuşiţi de unul dintre bărbaţi.

În cursul dimineţii, de 31 iulie 2019, în jurul orei 09.00, cei doi ar fi transportat victima în aceeaşi zona din seara precedentă, în scopul ca aceasta să practice prostituţia în folosul lor, dar femeia a abordat un echipaj de poliţie şi a reuşit să scape. 

La data de 1 august 2019, faţă de cei doi a fost luată măsura reţinerii de către procurorul de caz, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Buzău, cu propunere de arestare preventivă. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție