Buzoienii „bogaţi”, fără ajutor de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat îm şedinţa de luni noi reguli pentru acordare de ajutoare de încălzire pentru această iarnă. Plafonul de venituri rămâne acelaşi, de 615 lei pentru o persoană.Cei care au cel puţin două case sau maşini cu capacitate mai mare de 1.600 de centimetri cubi nu vor mai primi subvenţii.

Buzoienii care deţin şi alte imobile în afara celui de domiciliu, precum şi case de vacanţă sau maşini cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 de centimetri cubi, nu vor mai primi în această iarnă ajutoare de încălzire.

Pentru a beneficia de subvenţie nu trebuie să deţineţi în proprietate personală două imobile, indiferent dacă al doilea este o casă la ţară pe care o vizitaţi rar sau este moştenire. Totodată, maşinile cu capacitatea mai mare de pragul impus de Guvern sunt considerate de lux şi reprezintă o piedică în obţinerea ajutoarelor pentru încălzire.

În acest an, buzoienii care solicită acordarea subvenţiei la căldură vor completa o listă cu bunurile şi mijloacele deţinute în proprietate, iar acest document va fi ulterior verificat prin sondaj.

Singura prevedere care rămâne neschimbată pentru această iarnă este plafonul de 615 lei pe membru de familie.

„Nu cred că aceste noi reguli pentru acordarea subvenţiilor vor duce la scăderea numărului de ajutoare, pentru că în acest an veniturile populaţiei s-au diminuat. Bugetarii au salarii diminuate cu 25%, nu mai au sporuri, iar cei de la privat au salarii mici. Şi în plus, puţini sunt cei care au două case sau maşini mari", ne-a spus Ion Barbu, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Buzău.

Anul trecut au fost aprobate 7.500 de ajutoare la încălzirea cu gaze naturale şi 6.800 la încălzirea cu energie termică. Şi în această iarnă, beneficiază de ajutoare de încălzire toate familiile care au venituri cuprinse între 155 şi 615 lei pe fiecare membru.

În cazul celor care au venituri de până la 155 de lei, ajutorul constă în compensarea cu 90% a facturii la căldură. Potrivit responsabililor din Primărie, municipalitatea cheltuieşte, în fiecare an, circa 25.000.000 de lei pentru a subvenţiona energia termică.

Noi categorii

„Anul acesta este posibil ca numărul beneficiarilor să fie mai mic dacă se vor aplica noile prevederi. Erau buzoieni care beneficiau de subvenţii şi aveau o maşină, dar acum se ţine cont şi de capacitatea cilindrică. Dar ies anumite categorii şi intră de exemplu categoria bugetarilor", ne-a declarat Petronela Jipa, şefa Serviciului de Relaţii cu Publicul şi Asociaţiile de Proprietari din cadrul Primăriei Buzău.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO