TUN IMOBILIAR Teren de 9.000 de metri pătraţi din Parcul Circului, retrocedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 50 de ani de activitate, Circul de Stat din Capitală nu mai are sediu. O hotărâre judecătorească prin care terenul pe care îşi desfăşoară activitatea circul a fost retrocedat.

Circul Globus, în pericol de executare silită

Sutele de animale trebuie evacuate cât mai urgent, fără ca o soluţie să fi fost găsită până acum.

Terenul pe care îşi desfăşoară activitatea de 9.000 metri pătraţi a fost pierdut. Acum, artiştii şi cele 100 de animale care participă la realizarea spectacolelor trebuie mutate.

Soluţiile sunt limitate. Fie terenul să fie declarat de utilitate publică prin hotărâre de guvern, iar proprietarul să fie recompensat cu teren în altă parte, fie Circul de Stat să se mute în alt loc.

Circul de Stat mai susţine spectacole până la 12 iunie, când intră în vacanţă.

Cum este structurat Circul de Stat

Ansamblul Circului de Stat este format din Sală de spectacole şi câteva corpuri anexe ce aparţin de acesta.

Amfiteatrul este acoperit cu o cupolă din beton armat, sub forma unei pânze ondulate, imprimând construcţiei o linie unitară şi uşoară. Cupola se sprijină pe nişte stâlpi zvelţi, între aceşti stâlpi fiind amplasaţi pereţi din sticlă care închid foaierul inelar al construcţiei, oferind o transparenţă întregii construcţii.

Diametrul arenei este de 13 metri şi este prevăzută cu diverse utilaje mecanice care fac posibilă reamenajarea acesteia. Datorită angrenajelor folosite, arena permite intrarea animalelor şi din subsol.

Construcţia clădirii permite accesul publicului prin 8 puncte de acces, şase superioare şi două inferioare, toate comunicând cu garderoba şi foaierul circului.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online