FOTOGALERIE Top sporturi extreme în Bucureşti. Parkour, arta din jungla urbană

Adrenalina, curajul şi nebunia sunt doar câteva calităţi pe care tinerii care fac parkour, Bmx sau skate, trei sporturi altfel ale zilelor noastre, trebuie să le aibă. Vârfurile comunităţilor underground şi-au dezvăluit poveştile de dincolo de pasiune pentru adevarul.ro. Traceur cu suflet, Adrian Grigoriţă practică parkour din 2006 şi este unul dintre pionerii acestui sport în România.

Pentru a practica parkour ai nevoie de foarte multă dorinţă şi o voinţă de fier, pentru că la început, de cele mai multe ori, te loveşti sau ratezi obstacolul. Antrenamentele de parkour se desfăşoară în mod organizat, sportivii se antrenează minim 6-7 ore zilnic indiferent de anotimp. Locul de întâlnire al practicanţilor de parkour era la Teatrul Naţional Bucureşti, până când autorităţile le-au interzis. Acum, ei se întâlnesc în parcul de la Politehnică sau la Mitropolie. Clădirile părăsite de la Bragadiru sunt locurile cele mai bune pentru parkour.

Vraja obstacolului

Practicanţii acestui sport susţin că este o artă, iar ei se simt precum nişte animale într-o junglă urbană. Atunci când se află pe teren, se simt liberi, nu se gândesc decât cum pot aborda diferitele obstacole care le ies în cale. ”Este ca o meditaţie, fiecare obstacol îl abordăm în stiluri proprii”, explică Adrian, unul dintre cei mai vechi traceuri din România.

Adrian actor de reclame şi model, iar de parkour s-a îndrăgostit în 2006. ”Mă uitam la un clip a lui D. Guetta, «Love Don't Let Me Go», iar ceea ce am văzut în clip mi s-a părut incredibil, am fost fascinat complet”, povesteşte Adrian cum s-a lăsat prins în mrejele acestei arte. Mulţi dintre cei care practică această activitate periculoasă au făcut în trecut alte sporturi la care ulterior au renunţat complet pentru a se dedica în totalitate sportului provenit din Franţa.

Adrian a făcut baschet timp de 12 ani. A jucat în Divizia B de Baschet, iar în momentul în care a descoperit parkour a renunţat complet la baschet.

Parkour, ca-n filme

Fiind ceva nou pentru România, Adrian era convins că atunci când s-a apucat de parkour era printre singurii din ţară care făceau asta, însă, la scurt timp şi-a regăsit un prieten din copilărie, pe Andrei, care era traceur deja de un an.

Adrian susţine că acest sport deschide foarte multe uşi, dar mulţi dintre sportivi le ratează. El a lucrat la o firma de cascadori, unde a evoluat foarte mult în ceea ce priveşte sportul, dar şi financiar.

Prin intermediul acestei firme, a fost contactat de un cascador recunoscut, după care a primit o ofertă de colaborare de la Josh Hartnett prin care i s-a propus să fie cascador în filmul de acţiune Bunraku. ”Iniţial, trebuia să filmăm doar o lună, dar perioada de filmări s-a prelungit până la 3 luni. După această colaborare, am început să joc în diferite spoturi publicitare”, spune el. Regretă faptul că din parkour nu poate să scoată bani aşa cum o face din alte activităţi care-i ocupă cea mai mare parte a timpului.

Imaginaţia, apanajul traceur-ului

Adrian susţine că o abilitate absolut necesară este imaginaţia. ”Оrice obstacol îl transformam în loc de sărit”. El regretă faptul că oamenii nu fac ceea ce le place, mulţi dintre colegii săi au renunţat la această pasiune din cauza programului de la locurile lor de muncă.

La început, Adrian a încercat să promoveze acest sport în campanii de cultură urbană. Alături prietenii săi au pornit într-o caravană în toată ţara. ”Eram 40 de oameni grupaţi în echipe. Fiecare cu talentul ei (parkour, trial, bmx, breakdance)”, povesteşte Adrian. Planurile sale nu s-au oprit aici. El povesteşte că alături de un prieten foarte bun a încercat să deschidă chiar un complex sportiv. ”Voiam să găsim sponsori, ne-am zbătut extraordinar de mult, dar peste tot am dat de birocraţie”, spune el.

În ciuda condiţiilor dificutăţilor pe care le-a întâmpinat, Adrian a continuat să se antreneze pentru că, spune el, în acest sport nu există limite, singura limită este impusă de imaginaţie. ”Eram tot timpul plin de julituri şi vânătăi, dar nu ţineam cont, a doua zi mă întorceam pentru a realiza noi salturi”, conchide Adrian.