Cartierele Tei și Aviației, probleme cu apa caldă și căldura la iarnă, spune șeful Termoenergetica

0
Publicat:

Cartierele Tei și Aviației din București riscă să aibă cele mai mari probleme cu apa caldă și căldura în această iarnă, susţine directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu, transmite Hotnews.ro.

Alte zone vulnerabile sunt Colentina, Aviației, Fundeni, Foto: Monitorul de Botoşani

Potrivit acestuia, agentul termic pentru aceste cartiere vine de la CET Sud, iar până ajunge la destinație, din cauza distanței lungi și a avariilor, are o temperatură mai scăzută.

,,Având în vedere situația ultimilor ani, zonele vulnerabile sunt cele din NE Capitalei - Colentina, Aviației, Fundeni, Pantelimon. Avem însă speranța că la CET Titan cazanele vor fi puse în funcțiune în luna decembrie, astfel că zona Pantelimon, zona adiacentă CET Titan, ar trebui să nu mai aibă probleme. Rămân zone vulnerabile Aviației și zona Tei”, a explicat Claudiu Crețu, transmite Hotnews.ro.

Lucrările la centrala provizorie din Titan sunt în curs. Acestea vizează instalarea unor capacități de producție cu capacitatea de 75 de MW energie termică, închiriate de Primăria Capitalei pentru un an. Costul de închiriere pe an este de circa 13 milioane lei fără TVA.

Sursa citată menţionează că, iarna aceasta, vor mai fi probleme şi la punctele termice de la capătul rețelei.

Pe întreaga hartă a Bucureștiului mai sunt anumite puncte termice care sunt capete de rețea. La aceste capete de rețea se încearcă închirirerea celor 20 de capacități modulare de producere a energiei termice pentru această iarnă, licitația fiind în derulare, astfel încât să putem acoperi și această problemă. Sunt în tot orașul, parte dintre ele în Tei, câteva în Sectorul 5, Petre Ispirescu șamd. Termenul de depunere a ofertelor este 31 octombrie”, a explicat Claudiu Crețu.

Licitația a fost lansată pe 20 septembrie și are termen de depunere a ofertelor finalul lunii octombrie. Valoarea estimată pentru închirierea capacităților modulare de producere a energiei termice, pentru iarna aceasta, până pe 30 aprilie 2023, este de circa 20 milioane lei.

Totuşi, directorul Termoenergetica spune că în această iarnă va fi mai bine ca iarna trecută, cu mai puține avarii, datorită kilometrilor de rețea înlocuiți.

,,Odată cu reparațiile și investițiile care sunt în derulare sperăm să avem o iarnă mai bună ca anul trecut din perspectiva temperaturii și a presiunii din rețea”, a explicat Claudiu Crețu.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu