2500 de poliţişti vor învăţa despre cultura şi limba ţiganilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 2.500 de poliţişti de proximitate vor învăţa, la Centrul de pregătire de la Slatina, limba şi cultura romani, după ce Poliţia Română a decis să dezvolte şi să aplice, la nivel naţional, conceptul de poliţie de proximitate şi în mediul rural, în special în comunităţile de romi şi alte comunităţi defavorizate socio-economic.

Proiectul are ca obiective prevenirea infracţionalităţii şi creşterea sentimentului de siguranţă publică pentru locuitorii de la sate şi comune. Astfel, poliţiştii înscrişi în acest program vor urma un curs cu ajutorul căruia vor învăţa limba şi cultura ţigănească.

Proiectul va fi sprijinit de echipe de specialişti din Elveţia, care, pe lângă sprijinul financiar de aproape două milioane de franci elveţieni, vor asigura şi expertiza derulării proiectului.

 "Prin apropierea poliţiştilor de aceste comunităţi se urmăreşte cunoaşterea cauzelor care pot genera criminalitate, abordarea acestora, precum şi rezolvarea lor. Până acum am identificat 97 de comune cu populaţii importante de romi. De exemplu, la Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa, trăiesc peste 7.000 de romi", a spus comisarul şef Mihai Pruteanu.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani