Un bărbat a făcut baie, gol-puşcă, în arteziana din Piaţa Sfatului (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa bunului simţ devine o trăsătură de caracter tot mai puternică pentru mulţi. Dovada o face şi un bărbat care, ieri după-amiază, a decis să se spele chiar în fântâna arteziană, din plin centrul Braşovului.

Incidentul a fost surprins de câţiva trecători, care au şi postat filmuleţele pe internet. Bărbatul s-a spălat liniştit chiar în mijlocul fântânei arteziene, pe care a asemănat-o cu un veritabil un duş, până când, oripilaţi de gestul său, câţiva trecători l-au anunţat pe poliţistul local care era în post, la doar câteva zeci de metri, de fântănă.

Tânărul teribilist nu a părut jenat de nimeni, nici chiar de omul legii, care a trebuit să fluiere de câteva ori, până să-i capteze atenţia bărbatului. El a venit liniştit spre poliţist, fără a se ruşina de faptul că era doar în „costumul lui Adam".

Poliţştii nu au putut afla încă identitatea tănărului, fiindcă a intrat în şoc hipotermic. „Persoana în cauză a fost condusă la sediul Biroului nr. 1 al Poliţiei Locale pentru identificarte şi sancţionare. La sediul biroului aceasta a intrat în şoc hipotermic fiind necesar chemarea unei ambulanţe. Până la intrarea în şoc nu s-a putut stabili identitatea persoanei, fiind necesară amprentarea“,. a precizat Marcel Chirilă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

El a fost preluat de ambulanţă şi, ulterior, internat la Spitalul de Psihiatrie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare