Trei români sunt judecaţi în SUA pentru o fraudă uriaşă. Au fost urmăriţi 10 ani de FBI şi riscă 30 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În statul american Ohio a debutat luni, 25 martie, procesul a trei români acuzaţi că au furat între 4 şi 40 de milioane de dolari din conturile a zeci de mii de americani. Bogdan Nicolescu, Tiberiu Dăneţ şi Radu Miclăuş ar fi constituit o grupare infracţională cunoscută în SUA ca „Bayrob Group”, iar acum riscă ani grei de închisoare.

Hackerii români au fost urmăriţi de FBI timp de 9 ani şi au fost prinşi la sfârşitul anului 2016, când au fost extrădaţi în SUA, scrie cleveland.com

Cei trei acţionau în special din Braşov şi Bucureşti. Bogdan Nicolescu (36 de ani), considerat şeful grupului, alături de Radu Miclăuş (37 de ani), acţiona din Braşov, în timp ce Tiberiu Dăneţ (33 de ani) se stabilise în Capitală. De altfel, dacă Nicolescu (foto, jos) era şef, Dăneţ era „creierul”, acesta fiind un fost student eminent al Facultăţii de Matematică şi Informatică din Bucureşti, iar în 2008 a fost desemnat antrenor al lotului naţional de informatică, deşi era încă student.

Cum acţionau

Cei trei au ajuns în faţa judecătorului Patricia Gaughan, la Northern District of Ohio, după ce ar fi creat şi folosit  un program malware, de tip troian, prin intermediul căruia au ajuns în cel puţin 60.000 calculatoare din Statele Unite.

În felul acesta, ei ar fi reuşit să obţină datele de la zeci de mii de conturi şi ar fi lăsat fără bani mii de oameni. Prejudiciul total ar fi de peste patru milioane de dolari, însă, potrivit agenţiei Reuters, oficiali ai companiei Symatec Corp, care au recunoscut că au sprijnit FBI ajutând la descoperirea grupului „Bayrob”, au afirmat că românii ar fi furat până la 35 milioane dolari de la victime prin diverse mijloace. Totuşi, nu este clar până în prezent câţi bani au reuşit să fure cei trei hackeri.

Cum au fost prinşi

Deşi au pus la punct un sistem sofisticat, iar agenţii FBI au avut nevoie de aproape 10 ani pentru a le da de urmă, hackerii au comis două greşeli decisive. 

Prima i-a aparţinut lui Miclăuş, care s-a conectat într-o zi accidental cu contul său personal pe America Online, în locul contului folosit în schemă. Agenţii FBI au putut face imediat legătura între cele două conturi. A doua gafă fost făcută de Dăneţ şi a fost fatală pentru cei trei. Potrivit lui Brian Levine, oficial al Departamentului de Justiţie, citat de cleveland.com, Dăneţ a uitat să şteargă mai multe date din telefon, iar agenţii FBI care l-au reţinut în incinta aeroportului din Miami i-au confiscat telefonul şi au găsit o serie de informaţii compromiţătoare. 

Hackerii sunt acum acuzaţi de mai multe infracţiuni printre care furt calificat de identitate, accesul neautorizat în mai multe sisteme informatic pentru a obţine informaţii, spălare de bani şi conspiraţie la spălare de bani. Jurnaliştii americani scriu că cei trei riscă acum să primească până la 30 de ani de închisoare şi amenzi de câte un milion de dolari. Mai mult, Dăneţ şi-a recunoscut vina şi ar putea depune mărturie împotriva prietenilor săi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”