S-a stins ultimul partizan făgărăşean. Dumitru Moldovan a trecut în veşnicie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Moldovan, în 17 august, a primit decoraţia trimisă de preşedintele Johannis FOTO Sebastian Dan

La vârsta de 18 ani, în 1948, a dat jos de pe fabrică tablourile conducătorilor comunişti şi steagul roşu, pe care l-a ars. A fost condamnat la 8 luni de închisoare. După eliberare, Securitatea l-a constrâns să devină informator. A ales să fugă în munţi, sălăşluind într-un bordei săpat sub un stei de piatră.

Făgărăşeanul Dumitru Moldovan a fost decorat, la sfârşitul lunii mai, de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler. Distincţia l-a prins în viaţă, ţintuit în scaunul cu rotile.

Nu a putut merge la Cotroceni, aşa că decoraţia a primit-o de la prefectul Ciprian Băncilă, secondat de fostul coleg de suferinţă în temniţele comuniste, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România (AFDPR), Octav Bjoza. Alături i-au fost soţia, Eleonora, fiul, Gabriel, venit acasă din Germania, sora şi nepoatele, cu toţii veniţi în Sala Tronului din Cetatea Făgăraş unde a avut loc solemnul eveniment.

Miercuri, 12 octombrie 2016, a încetat din viaţă în comuna Lisa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

CITEŞTE ultimele lui declaraţii: „Ţară scumpă, te iubesc şi acum ca şi atunci, şi cu oase frânte, şi cu amintiri împovărate”

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026