Prim procurorul Parchetului din Gheorghieni a fost reţinut după ce luat mită două vaci, trei oi şi doi miei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii au făcut percheziţii la biroul şi locuinţa procurorului. FOTOARHIVĂ.

Majeczki Izabela  este acuzată de luare de mită şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie au stabilit că „în 2011 inculpata în calitate de prim procuror al Parchetului din Gheorghieni a pretins şi a primit, prin intermediar, de la două persoane cercetate într-un dosar penal, ovine şi bovine (două vaci, trei oi şi doi miei), în valoare de aproximativ 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să îşi exercite atribuţiile de prim-procuror, astfel încât persoanele cercetate să beneficieze de o soluţie favorabilă în dosarul penal în care erau cercetate pentru infracţiuni cu violenţă.

Pentru a ascunde infracţiunea de luare de mită descrisă mai sus, inculpata Majeczki Izabella a instigat şi a ajutat o persoană să contrafacă, la data de 14 august 2013, în două exemplare, un înscris în care a consemnat, neconform adevărului, că a remis suma de 3.000 lei uneia dintre persoanele de la care primise anterior mita“ se arată în rechizitoriul procurorilor.
 

În plus, în perioada 26 august-septembrie 2013, inculpata Majeczki Izabella i-a solicitat unui om de afaceri să înlesnească obţinerea, de către societatea comercială deţinută de concubinul ei, a unei lucrării de construcţii, în vederea obţinerii unor foloase materiale. În schimb, Majeczki Izabella i-a promis omului de afaceri, că va face demersuri astfel încât să fie urgentată soluţionarea unui dosar penal constituit ca urmare a plângerii omului de afaceri.La data de 26 august 2013, în schimbul ajutorului promis, Majeczki Izabella a primit de la omul de afaceri o sacoşă ce conţinea produse alimentare.

La data de 7 noiembrie 2013, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acesteia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentată la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie