Modificări la regulamentul de taximetrie: fără şoferi care au consumat droguri, fără violatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Braşov va dezbate şi va aproba, la următoarea şedinţă de plen, modificarea „Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport de taxi şi în regim de închiriere, în municipiul Braşov”.

Astfel, conform noilor prevederi legale, consilierii trebuie să stabilească faptul că serviciile de transport în regim de taxi, în municipiul Braşov, se efectuează numai de către transportatori autorizaţi de către Primărie, în baza autorizaţiei taxi valabilă emisă de aceeaşi autoritate de autorizarepentru fiecare autovehicul utilizat.

De asemenea, şi serviciile de transport în regim de închiriere din Braşov se efectuează numai de către transportatori autorizaţi de Primăriei, „în baza copiei conforme valabilă emisă de aceeaşi autoritate de autorizare, pentru fiecare autovehicul utilizat”.

O altă reglementare vizează un document pe care taximetriştii trebuie să le prezinte în momentul în care solicită autorizaţia pentru prestarea acestui serviciu.

În cazul PFA-urilor, se solicită cazierul judiciar al taximetristului, din care să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru: infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice; infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri; infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale; infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi infracţiuni contra patrimoniului.

Pentru întreprinderile familiale şi firmele de taximetrie se cere cazierul judiciar al managerului de transport, din care să rezulte că acesta nu a fost condamnată pentru: infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice; infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri; infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale; infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi infracţiuni contra patrimoniului.

Din altă ordine de idei, în vederea stabilierii punctajului privind autoturismele care sunt acceptate în trafic, s-a elaborat un sistem de punctaj, care are în vedere nu doar siguranţa cetăţeanului, dar şi scăderea poluării din oraş. Astfel, maşinile cu motor electric sau hibrid primesc 30 de puncte, cele cu motoare euro VII – 25 puncte, euro VI –  20 puncte, euro V  –  15 puncte, euro IV – 10 puncte, euro III – 0 puncte.

O altă reglementare impune ca toţi operatorii de taxi, în conformitate cu Art. 64, alin. (2) din Legea 448/2006,  republicată, să asigure cel  puţin un autovehicul adaptat transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliu rulant, solicitat prin intermediul dispeceratului la care sunt arondaţi.

Mai multe pentru tine:
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Iranul condamnă „amenințarea imaginară” evocată de Netanyahu privind rachetele cu rază lungă de acțiune
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Dezvăluiri din culisele planului de pace al lui Trump pentru Fâșia Gaza. Evenimentul care a deblocat negocierile între părți
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”