Lăutarii sunt înlocuiţi cu DJ-ii, pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lăutarii spun că cererea a scăzut în ultima perioadă pentru că oamenii reduc tot mai mult cheltuielile  pentru nuntă. Până nu demult, să ai lăutari la nuntă era absolut obligatoriu. Ultima modă acum este să-ţi selectezi muzica acasă şi să-ţi angajezi un DJ.

În vremuri de criză nici voia bună nu mai vinde bine. Lăutarii braşoveni spun că le-au scăzut drastic cântările faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi că tinerii însurăţei preferă să angajeze un DJ la nuntă, pentru că este mult mai ieftin. În cel mai bun caz, lăutarii sunt chemaţi doar la hora miresei, de acasă.

Pentru a rămâne pe piaţă, cei mai mulţi dintre lăutari lasă din preţuri.  „Faima nostră se duce prin viu grai. Dacă unei perechi i-a plăcut cum am cântat, o să ne recomande mai departe. Din cauza crizei am scăzut foarte mult şi la preţuri. Criza ne omoară, iar DJ-ii sunt din ce în ce mai preferaţi, deşi nunta nu are acelaşi farmec", a spus Gheorghe Ungureanu, şef de orchestră.

Lăutarul ne-a povestit cum a cerut la o nuntă 800 de euro şi a ajuns să primească doar 500, în urma negocierii. În ritmul acesta, nea Gheorghe spune că are de gând să se retragă din domeniul muzicii de petrecere. „Am o vârstă, sănătatea nu mă mai ajută, iar cererea a scăzut enorm. Este din ce în ce mai rău", a spus lăutarul. Pentru a face faţă traiului pe timp de criză, lăutarul şi-a mai luat un job: este şi poştaş.  

 Tinerii preferă DJ-ii

Dovadă că formaţiile de lăutari pierd din ce în ce mai mult teren în faţa DJ-ilor, stau nunţile moderne, care se fac cu muzică mixată, de diferite stiluri şi pentru toate gusturile. „O să am foarte mulţi invitaţi tineri la nuntă, care nu prea sunt adepţii muzicii populare, aşa că am ales un DJ care să pună muzică modernă, diversă. În plus, mare parte dintre invitaţi sunt de etnie maghiară, aşa că va trebui obligatoriu să avem şi multă muzică ungurească şi cred că o formaţie nu are un repertoriu atât de vast", a spus Andreea Georgescu, viitoare mireasă. Preţul pentru un DJ nu depăşeşeste 300 de euro.

Sunt mulţi muzicanţi care au curajul să recunoască că nu există criză în domeniul lor. „Dacă esti cu adevărat profesionist, iei într-adevăr bani frumoşi la o nuntă. O cântare la nuntă  costă 800, 1000, 1200 de euro, depinde de perioadă. În august nunţile sunt în toi şi atunci şi noi câştigăm foarte bine. Se cântă toate stilurile, mai puţin manele", a spus Mihai Borhan, muzicant.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată