Jocmania pentru cei mici şi cei mari, la Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atelierele din Cetatea Râşnov vor dezvolta creativitatea copiilor, Foto: Primăria Râşnov

Prima ediție a festivalului vă invită să vă petreceţi vacanţa departe de căldura insuportabilă a oraşului. Ateliere, spectacole, jocuri şi filme atât pentrui copii cât şi pentru părinți sunt surprizele Festivalului, care se desfăşoară începând de astăzi şi până pe 3 iulie, la Râşnov.

Până duminică, Cetatea Râşnov se va transforma într-un loc de joacă creativ pentru copii şi părinți deopotrivă. Micuţii braşoveni şi turiştii sunt invitaţi să descopere jocul, esența copilăriei, iar adulţii să redescopere bucuria de a se juca într-un cadru medieval de basm.

Surprize de poveste pentru copii

Festivalul „Jocmania" de la Râşnov înseamnă ateliere creative, de dimineața până seara, spectacole haioase de teatru de păpuşi, filme de animație, jocuri perpetuate peste secole, dansuri de prin toată lumea medievală, muzică veche pe înserat şi multe, multe surprize de neuitat.

„Râşnovul are un program cultural complex pentru turişti. Pentru că nu era normal să-i exclude pe cei mici am creat acest eveniment de promovare turistică. În grădina Cetăţii Râşnov micuţii vor avea parte de foarte multe surprize", a declarat Adrian Veştea, primarul Râşnovului, oraş care este vizitat, anual, de peste 200.000 turişti români şi străini.

Ateliere programate zilnic

Copiii care au peste trei ani pot participa joi, începând cu ora 10.00, la Atelierul de poveşti cu sirene şi piraţi, cel de jonglerie şi lupte cu sabia şi la cel denumit „Grădiniţa Arheologică". După-amiaza sunt invitaţi la cinematograf. Special pentru ei, de la ora 14.00 şi de la 20.00, la Cinematograful din Râşnov vor rula filmele „Clopoţica şi aventurile ei în lumea oamenilor", respectiv „Cum să îşi dresezi dragonul".

Weekendul se anunţă şi mai plin. Vineri, de la ora 12.00, copiii vor învăţa despre planete şi nave spaţiale, se vor forma ca actori profesionişti şi vor deprinde abilităţi estetice în cadrul atelierului de decorat rame foto. Sâmbăta şi duminica sunt rezervate muzicii şi dansului. Spectacolele de muzică, atelierele de dans şi proiecţiile de filme vor încheia festivalul dedicat copiilor, care se doreşte să devină o tradiţie la Râşnov.

VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare