Începe Festivalul Internaţional Cetatea Muzicală a Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Muzicală a Braşovului îşi redeschide porţile pentru cea de-a opta oară. Astfel, începând de mâine, până pe 19 august timp de o săptămână, melomanii braşoveni vor avea perte de o altă serie de reuniuni muzicale de excepţie.  

Programul ediţiei din acest an celebrează marii compozitori romantici Robert Schuman şi Frederic Chopin printr-o serie de cinci concerte camerale la Centrul Cultural „Reduta", urmând ca pe 19 august să fie interpretate lucrări semnate de George Enescu, între care şi una în premieră absolută.

Cu ocazia Festivalul Internaţional Cetatea Muzicală a Braşovului pe scena de la Braşov vor reveni muzicieni precum: Ilinca Dumitrescu, Georgeta Stoleriu, Andrei Tănăsescu, Şerban Lupu, mai tinerii: Henri Bonamy, Lilian Akopova, Daniel Rubenstein şi, nu în ultimul rând, Paul Cristian.

De asemenea, melomanii vor avea ocazia să-I vadă pentru prima dată la acest festival pe celistul Goetz Teutsch din Germania, pianista Cordelia Hoefer din Austria şi violonista Jennifer Curtis din S.U.A.

Intrarea la concerte va fi liberă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare