Cinci indivizi au dat cinci spargeri într-o singură noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au fost opriţi în trafic, în noaptea de 22 octombrie, după ce poliţiştilor Secţiei 2 li s-a părut suspectă autoutilitara cu care circulau. Suspecţii sunt bănuiţi că ar fi furat şi un seif, în care se aflau 30.000 de euro.

În maşină se aflau doar şoferul, de 23 de ani, şi un bărbat de 36 de ani.  „În  urma controlului efectuat de polițiști, în interiorul autoutilitarei, sub bancheta din spate, a fost găsită o drujbă, despre a cărei proveniență cele două persoane menționate nu au putut oferi detalii", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi. În urma audierilor, poliţiştii au aflat că cei doi au furat drujba în noaptea respectivă, dintr-un imobil în construcție din cartierul Stupini, şi au avut trei complici. Aceştia, în vârstă de 18, 19 şi 22 de ani, au fost prinşi în apropierea sensului giratoriu de la Piața Stupini.

Au furat bunuri de 13.000 de lei                

Poliţiştii au stabilit că hoţii au mai spart, în acea noapte, alte trei case aflate în construcție, în Stupini, și o firmă de pe strada Calea București. Apoi, au ascuns prada în două locuri. Polițiștii au găsit bunurile sustrase, trei drujbe, două generatoare electrice, o bormașină, un flex și cabluri electrice, în valoare totală de 13.000 lei, în zona caselor în construcție din Stupini şi pe strada Zizinului, lângă calea ferată. Cei cinci au fost arestaţi pentru 29 de zile pentru furt calificat. Suspecţii sunt bănuiţi că tot ei ar fi furat şi un seif, în care se aflau 30.000 de euro, dintr-un magazin second-hand de pe strada Mihai Viteazu, săptămâna trecută.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi