Asociaţia non-profit care vine în ajutorul celor mai oropsiţi copii şi reuşeşte acolo unde alţii dau greş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cunoaşterea celor cărora le oferă servicii este secretul succesului asociaţiilor FOTO Asociaţia Eltera

Membrii Asociaţiei Eltera îi cunosc foarte bine pe cei cărora le oferă servicii sociale,  astfel că programele sunt de succes, în condiţiile în care, de multe ori, programele generale derulate de stat nu au efectul scontat

Caty Roos este cunoscută în Braşov şi nu numai pentru ideile originale şi extrem de eficiente pe care le aplică în comunităţile sărace din judeţ. „Magazinul clasei” a adus copiii la şcoală, în dorinţa de a-şi putea cumpăra lucruri de la „magazinul” din şcoală, în care erau lucruri aduse de Asociaţia Eltera, condusă de Caty Roos. 

Un bătrân din localitatea Budila primeşte o „pensie”. Bărbatul nu a muncit cu carte de muncă şi nu are niciun venit acum, la bătrâneţe. Ca să nu se simtă jignit, Caty Roos îi oferă, lunar, într-un plic cu numele său pe el, o „pensie”. Multe alte programe derulate de Eltera au dus la scăderea procentului de copii care abandonează şcoala sau la o viaţă ceva mai bună pentru familiile sărace. 

„Avem o sută de copii cu care lucrăm îndeaproape. Îi ştim pe nume, ştim când e ziua lor de naştere şi ştim ce mărime poartă la încălţăminte. Dintre ei, 20 merg la şcoală în mod regulat, 30 absentează mult, iar 50 nu merg deloc. Şi copiii care merg la şcoală sunt ultimii din clasă. Doar zece dintre ei ştiu să scrie şi să citească. 96 dintre ei nu au baie, şi nici apă curentă în locuinţă. 90 dintre ei nu au o masă sau un birou pe care să îşi facă temele şi nu au un dulap unde să îşi pună cărţile şi caietele pentru şcoală sau hainele”, spune Caty Roos.

Potrivit acesteia, niciunul dintre ei nu are acces la o alimentaţie regulată şi sănătoasă, unii fiind malnutriţi. în timp ce majoritatea iau păduchi în mod regulat şi nu au mers niciodată la dentist, deşi au probleme dentare. „86 dintre copii au părinţi care nu ştiu să scrie şi să citească, patru dintre ei având deficiente severe. Niciunul dintre ei nu are o locuinţă înregistrată legal sau utilată corespunzator şi niciunul nu are o pereche bună de încălţăminte. Niciunul dintre ei nu are ambii părinţi angajaţi cu contract de muncă. Niciunul dintre ei nu are o şansă egală la a se dezvolta ca ceilalţi copii”, spune Caty Roos.

Toate acestea dovedesc cât de bine îi cunoaşte Caty Roos pe micuţi şi familiile acestora. Doar aşa poate crea programe cu care să-i atragă într-adevăr spre şcoală, să-i ajute să iasă din cercul vicios în care se învârt şi care le oferă extrem de puţine alternative pentru o viaţă normală, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei trăiesc ca în Evul Mediu. 

„Doamna, noi nu avem mâncare acasă” sau „Eu mănânc orice îmi daţi”, sunt declaraţii ale micuţilor pe care preşedintele Asociaţiei Eltera le aude zilnic. „Am adus patru copii azi la baie, masă şi joacă. Am lăsat alţi 20 plângând ‘luaţi-mă pe mine’… Nu toţi copiii au şanse egale”, mai spune Caty Roos. 

Asociaţia Eltera este o organizaţie non-profit ce iniţiază şi implementează în România proiecte de ajutorare şi sprijinire a copiilor abandonaţi sau aflaţi în risc de abandon, a familiilor nevoiaşe aflate în dificultate, a persoanelor vârstnice singure, a persoanelor cu dizabilităţi şi a comunităţilor defavorizate.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ce sunt şalangurile, ornamentele pe care românii şi turiştii străini le-au admirat la parada Junii Braşovului

Cum au ajuns 12 braşoveni să locuiască la un loc cu refugiaţii din Ucraina

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”