36.500 de doze de vaccin antigripal gratuit, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania de imunizare va începe săptămâna viitoare. Din cele 1,3 milioane de doze de vaccin antrigripa gratuit, achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, la Braşov vor sosi, în primă fază 36.500 bucăţi.

Vaccinurile vor sosi la Braşov până la sfârşitul acestei luni, urmând ca imunizarea să înceapă la 1 noiembrie. De vaccin gratuit beneficiază persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice ( în special boli respiratorii, cardiovasculare, renale, diabet zaharat), copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi angajaţii din spitale.

Campania de vaccinare se va derula prin intermediul medicilor de familie, iar persoanele care se încadrează în grupele, care vor primi vaccin gratuit vor fi programare pentru imunizare.

Vaccinul antigripal poate fi cumpărat şi din farmacii. În unităţi se găseşte doar ser din import care este adus pe comandă. În acest moment, braşovenii pot cumpăra doar vaccin cu preţuri cuprinse între 29 şi 50 de lei.

Vaccinarea trebuie amânată în cazul persoanelor care au febră ridicată sau au în acel moment gripă. Vaccinul este interzis şi femeilor aflate în primul trimestru al sarcinii, deoarece poate apărea aşa-zisa gripă postvaccin care afectează fătul. Nici proaspetele mămici nu trebuie să se vaccineze deoarece virusul trece în lapte şi poate îmbolnăvi nou-născutul.

Bebeluşii până la şase luni nu pot fi vaccinaţi deoarece nu au sistemul imunitar dezvoltat şi pot face bronşite, laringotraheite sau chiar encefalite, care pot duce la deces. De asemenea, vaccinul antigripal este contraindicat persoanelor care sunt alergice la ouă, pentru că acelaşi tip de proteine sînt incluse în compoziţia injecţiei.

Întăriţi-vă sistemul imunitar

Pentru a-şi întări sistemul imunitar, braşovenii trebuie să consume multe fructe şi vitamina C, dar să bea şi doi litri de lichide călduţe pe zi, pentru a evita deshidratarea. La primele simptome de febră şi stare de rău oamenii sunt sfătuiţi să meargă la medic şi să nu se trateze după ureche.

10 cazuri de gripă s-au înregistrat la Braşov de la începutul acestei luni, dar sezonul rece este abia la început.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: