Şofer cu băutura în nas, prin satul înzăpezit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarna continuă să facă probleme brăilenilor. FOTO: ADEVĂRUL

În timpul unei intervenţii a Poliţiei în zona Însurăţei, agenţii au dat peste un "sinistrat al zăpezii" care mirosea puternic a alcool. Buicuros, probabil, că a reuşit să-şi scoată maşina la şosea, bărbatul a băut ceva la birtul din sat.

Poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei şi de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au organizat şi desfăşurat o acţiune pe arterele rutiere din raza de competenţă pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice.
Poliţiştii au controlat în trafic 24 de autovehicule, au testat cu aparatul etilotest 16 conducători auto, au constatat 4 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare de 1.260 de lei, au reţinut un permis de conducere şi retras 3 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii l-au depistat în trafic pe bărbatul de 36 de ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 211D, în localitatea Florica, comuna Roşiori, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Închisorile pentru minori, revoluționari și criminali, transformate în hoteluri de cinci stele în Japonia, Istanbul, Germania, SUA și Australia VIDEO
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort