Razie în cluburile şi discotecile din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii i-au luat la întrebări pe petrecăreţi. FOTO: NICOLETA BUTNARU

Poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Chiscani, împreună cu poliţişti de la Serviciul Rutier şi ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au acţionat pentru prevenirea actelor şi faptelor comise cu violenţă.

Forţele participante au efectuat controale la 3 societăţi comerciale cu profil discotecă, au legitimat 84 de persoane, au verificat în trafic 32 de autovehicule şi au constatat 3 contravenţii, în valoare totală de 2.738 de lei, reţinând în vederea suspendării 2 permise de conducere.


REZULTATE
* Ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au constatat infracţiunea de comunicare publică de opere fără acordul titularilor drepturilor de autor, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 8/1996, la o societate din satul Urleasca, comuna Traian;
* Comisari de la Garda Financiară au invitat la sediul unităţii pe cei trei administratori ai societăţilor comerciale controlate în vederea definitivării actului de control, fiind constatate aspecte de natură contravenţională, conform Legii 82/1991 (legea contabilităţii) şi OUG 28/1999, privind utilizarea casei de marcat;
* Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au invitat, de asemenea, reprezentanţii celor trei societăţi comerciale controlate, la sediul unităţii, pentru definitivarea actelor de control în urma neregulilor constatate;
* Reprezentanţii I.S.U. Brăila au sancţionat contravenţional administratorul unei societăţi comerciale controlate, pentru nerespectarea normelor legale stabilite pentru prevenirea incendiilor.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”