FOTO Exerciţiu al pompierilor brăileni. Au simulat prăbuşirea unui planşeu peste lucrătorii care executau lucrări de demolare într-o clădire dezafectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii brăileni au participat la simularea unui grav accident de muncă Foto: ISU Brăila

Pompierii brăileni şi-au testat capacitatea de reacţie şi echipamentul din dotare în cadrul unui amplu exerciţiu, în cadrul căruia a fost simulat un accident de muncă cu 11 victime şi un accident de circulaţie, cu două persoane încarcerate.

Astăzi, 25 mai, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea”  Brăila a organizat şi desfăşurat un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren,  cu tema: Managementul integrat al componentelor comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă cu responsabilităţi în realizarea intervenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de prăbuşiri de construcţii.

Exerciţiul a fost structurat în trei situaţii tactice, astfel:

- prăbuşirea unui perete şi a planşeului peste lucrătorii care executau lucrări de demolare într-o clădire dezafectată şi surprinderea a 11 persoane sub dărâmături;

- evacuarea unor persoane, aflate în stare de inconştienţă, de la etajul superior al clădirii afectate, prin mijloace specifice, având în vedere că scările de acces la etajul clădirii s-au prăbuşit;

- producerea unui accident rutier în apropierea obiectivului, în care sunt implicate un camion ce transporta diverse substanţe folosite în activitatea agricolă şi un autoturism. Din recipintele transportate de camion se scurg substanţe cu miros înţepător, iar două persoane din autoturism au rămas încarcerate.

Având în vedere situaţia creată, a fost informat inspectorul şef al I.S.U. „Dunărea” Brăila care, în urma analizării datelor primite, a ordonat activarea planului roşu de intervenţie în caz de accident cu victime, alertarea tuturor echipajelor SMURD şi a echipajelor disponibile SAJ, în vederea deplasării la locul intervenţiei şi instalarea postului medical avansat pentru triajul victimelor în apropierea evenimentului, în afara zonei de pericol.

Structurile implicate în derularea activităţilor pe timpul exerciţiului au fost Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi filiala ”Crucii Roşii” Brăila.

Principalele obiective avute în vedere pe timpul desfăşurării exerciţiului au vizat:

- perfecţionarea managementului integrat privind organizarea, desfăşurarea şi coordonarea acţiunilor de intervenţie şi a celor de căutare, deblocare-salvare şi evacuare a persoanelor surprinse/imobilizate în spaţii înguste sau medii ostile vieţii;

- dezvoltarea deprinderilor pentru coordonarea unitară, armonizarea pregătirii personalului structurilor de intervenţie şi organizarea în teren a cooperării cu instituţiile care asigură funcţiile de sprijin în situaţii de urgenţă;

- verificarea modului de realizare a fluxului informaţional-decizional la nivelul structurilor antrenate şi menţinerea cooperării între componentele sistemului integrat;

- verificarea viabilităţii documentelor operative, a procedurilor operaţionale,  planurilor de intervenţie/acţiune/răspuns între forţele participante la exerciţiu şi stabilirea căilor de perfecţionare a acestei activităţi;

- pregătirea psihologică a efectivelor proprii şi a personalului din obiectivele afectate pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul acţiunilor de intervenţie şi salvare conform situaţilor specifice create.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG