Sportivi fără voia lor. Sute de botoşăneni sunt nevoiţi să urce câte şapte-opt etaje pe jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de botosaneni sunt nevoiti sa urce cate 150 de trepte pe zi FOTO Adevarul

De peste doua decenii locatarii unui bloc cu opt etaje din municipiul Botoşani trebuie să urce şi să coboare scările, pe jos. Şi asta pentru că... blocul nu are lift.

Mişcarea face bine organismului, spun medicii care recomandă sportul. Însă, fie că vor, fie că nu vor, mai mulţi botoşăneni fac mişcare în fiecare zi, numai că să ajungă acasă. Este vorba despre aproape 300 de oameni, ce locuiesc într-un bloc de pe strada Calea Naţionala, care are trei scări fără lift. Situaţia datează încă de la începutul anilor 90, când au fost date în folosinţă apartamentele din acest bloc.

“La anumite blocuri, nu foarte multe, lucrările de construire s-au desfăşurat după 1990, când statul nu a mai intervenit cu fonduri în construirea de apartamente şi atunci urma ca la acele apartamente ce trebuiau să fie vândurite, lifturile să fie cumpărate de proprietarii de aparatamente. La unele din blocuri, proprietarii de apartamente au strâns nişte bani şi au echipat blocurile cu lifturi", a spus arhitectul şef al municipiului Botoşani, Dan Sandu. 

 Însă, de atâta timp oamenii sunt obişnuiţi. Mai greu le vine, însă, când au de cărat multe bagaje grele. 

"Nu este greu, este foarte greu. Nu este lift de când m-am mutat aici, de la începutul anilor 1990. Nu a avut niciodată lift blocul ăsta, dar a fost amenjată casa liftului. Acum, însă, pe mai multe nivele s-a zidit. Mai greu le este bătrânilor care stau la etajele şase, şapte, opt, care urcă foarte greu. Am o vecină care a numărat treptele şi s-a îngrozit" a spus unul din locatarii blocului 46.

 La primul etaj al unei scări fără lift, locuieşte chiar prefectul judeţului Botoşani, Costică Macaleţi. Şi tot în acest bloc are apartament fostul director al Societăţii Eltrans, Ioan Comariţa sau fostul director al Teatrului “Mihai Eminescu”, Ioan Bordeianu. Oamenii care locuiesc la etajele superioare spun că au încercat să strângă bani pentru a monta un lift pe scară, însă, cei de la primele etaje nu au fost de acord să se implice financiar. 

"Ne-am interesat de achizitionarea şi montarea unui lift. Costurile sunt foarte mari, ajung pe la 18.000 de euro, iar cei de la etajul patru în jos nu vor să contribuie cu bani. Şi asta ar însemna că noi ceilalţi ar trebui să scoatem din buzunar câte 4.500, 5000 de lei", a spus un tânăr care locuieşte la etajul VI. 

În aceeaşi situaţie mai sunt, însă, alte două blocuri din municipiul Botoşani. Unul, cu şase etaje, situat pe strada Cuza Vodă, în centrul municipiului, iar altul pe strada Griviţa. Montarea unui ascensor la blocul de pe strada Cuza Vodă este imposibilă. Şi asta pentru că la parter sunt birourile Serviciului Evidenţei Populaţiei, dar şi Garda Financiară.

Ca un paradox, deşi blocurile sunt situate în zone foarte bune, preţul apartamentelor este mult sub pretul pieţei.

 "În general apartamentele din blocurile turn se vând greu, dar dacî nu au nici lift este aproape imposibil sa îl vinzi. Dacă ar avea lift preţul apartamentelor poate creşte chiar şi cu 20%", a spus Cornel Timofte, administratorul unei agenţii imobiliare.

"Preţul unui apartament într-un bloc care nu are lift, normal că scade, că e foarte greu să ajungi la etajul şapte, opt să tot urci pe scări”, a mai spus Dan Sandu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele