Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumina Sfântă va ajunge mai întâi la Mănăstirea Popăuţi

În acest an, în noaptea de Înviere, creştin ortodocşii din Botoşani vor duce acasă lumină de la Sfântul Mormânt. Preoţii din toate parohiile din oraş, precum şi stareţii mănăstirilor din judeţ, vor lua lumina de la Mănăstirea Popăuţi.

„Lumina va fi adusă de Patriarhia Română de la Ierusalim. De la Bucureşti, lumina va fi adusă cu avionul până la aeroportul Suceava şi de aici va fi luată de un sobor de preoţi pentru a fi adusă la Botoşani, la Mănăstirea Popăuţi“, a detaliat Lucian Leonte, protopopul de Botoşani.

„Te Deum“, la Aeroport
Lumina de Înviere va fi adusă pentru credincioşii din  Moldova de către preotul sucevean Cătălin Axinte, care face parte din delegaţia care pleacă la Ierusalim. La întoarcere, pe aeroportul din Suceava, aceştia vor fi aşteptaţi de ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Rădăuţilor, împreună cu preoţii consilieri şi delegaţiile preoţilor din marile oraşe.
În faţa aeroportului, soborul de preoţi condus de ÎPS Pimen va oficia un „Te Deum“.

La ceremonie au acces doar preoţii, care vor lua Focul Sfânt în felinare speciale şi îl vor duce în parohiile lor, de unde îl vor împărţi credincioşilor la miezul nopţii, în cadrul slujbei. De Înviere va fi prezent la Botoşani şi Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Episcopiei Iaşilor, care va oficia slujba de la Biserica Sfântul Ilie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG