Se stinge lumina în Sângeorz Băi. Primăria şi alte două instituţii pe cale să rămână fără curent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sângeorz Băi se confruntă cu probleme financiare. Acestea sunt atât de grave, încât instituţia nu îşi mai permite să achite nici măcar factura la curent, riscând să rămână fără lumină. Nici cu plata salariilor primăria nu stă mai bine, angajaţii neprimindu-şi lefurile de aproximativ două luni.


Dacă faptul că o primărie de comună nu are bani să-şi plătească utilităţile e ceva comun în Bistriţa-Năsăud în cazul oraşelor nu se punea problema aceasta, cel puţin până acum. Primăria oraşului staţiune Sângeorz Băi, care culmea mai este condusă şi de un social-democrat, Roland Venig, care nu este la primul mandat, este pe punctul de a rămâne fără energie electrică din cauza unei datorii de 20.000 de lei.

În clădirea care găzduieşte primăria mai funcţionează două instituţii care vor avea aceeaşi soartă, respectiv Trezoreria şi un sediu al ANAF. Primarul oraşului Sângeorz Băi a declarat pentru mesagerul.ro că deocamdată nu este afectat iluminatul stradal, neexcluzând însă ca pe viitor, locuitorii staţiunii pe care o păstoreşte, să se plimbe prin beznă pe străzi.

Mai grav este faptul că aceasta nu este singura problemă a primarului Roland Venig, cei 70 de angajaţi ai instituţiei neprimindu-şi salariile de două luni. Datoria de 20.000 de lei avută la Electrica este însă destul de mică, primăria având nevoie de un milion de lei pentru a reveni pe linia de plutire.

Cum a ajuns o primărie de oraş să nu îşi poată plăti utilităţile? De vină, culmea, mai ales că vorbim despre un primar din USL, ar fi chiar Guvernul. Primăria Sângeorz Băi a făcut un împrumut în valoare de 13 milioane de lei de la Trezoreria Statului pentru a deconta lucrările de reabilitare şi modernizare a infrastructurii de turism balnear. Deşi data scadentă a împrumutului era luna decembrie a anului 2012, se pare că banii nu au fost primiţi nici la jumătate de an, afectând astfel activitatea primăriei.

Vă mai recomandăm:

Ce spune unul dintre primarii „candidaţi” la insolvenţă, cu datorii aproape cât bugetul comunei

Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, cu datorii la utilităţi din cauza întârzierii bugetului

 


 

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL