Iarnă în zona montană a Maramureşului. Pe unele drumuri încă nu se ştie cine va face deszăpezirea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finalul de lună octombrie, conform meteorologilor, va aduce primele ninsori în zona montană a judeţului Maramureş. Sunt însă porţiuni de drum unde încă nu se cunoaşte cine va face deszăpezirea acelui drum. Este cazul drumului Baia Sprie-Bârsana, unde trebuie să se aleagă între actualul constructor şi societatea care se ocupă de toate drumurile judeţene.

Vom avea ca în fiecare an un program de întreţinere a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, astfel încât să poată fi toate aceste drumuri circulabile. Pe Baia Sprie-Bârsana urmează să decidem cine se va ocupa de deszăpezire. 

Fie o va face actualul constructor, pentru că deja amplasamentul a fost predat, fie societatea care are în întreţinere toate drumurile judeţene. 

Vom decide în zilele care vin care din cele două vor face deszăpezirea. Care este forma legală pe care o putem folosi", a declarat Zamfir Ciceu, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.   

Cât priveşte drumurile naţionale, de acţiunea de deszăpezire se vor ocupa cei care se ocupă de reabilitarea lor. Prefectul Anton Rohian dă asigurări că nu vor fi probleme din acest punct de vedere. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA