Cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A condus o motocicletă pe o stradă pietonală, a lovit un pieton şi a plecat de la faţa locului. După ce l-au găsit, poliţiştii au constatat că era băut şi nu avea permis de conducere.

Aseară, la ora 22.10, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Un tânăr de 20 de ani, domiciliat în Borşa, care se deplasa cu o motocicletă pe o alee pietonală din Piaţa Libertăţii din municipiul Baia Mare, a surprins şi accidentat o femeie care circula în calitate de pieton. După producerea accidentului, motociclistul a părăsit locul faptei, fiind prins şi identificat la scurt timp.

Victima, în vârstă de 38 de ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngriiri medicale. Aceasta nu a necesitat internarea.

Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0.29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, verificările efectuate au relevat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, conducere fără permis şi refuz de recoltare de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Mai puteţi citi:

Preoteasa din Săpânţa care pictează icoane pe sticlă folosind foiţă de aur: „O icoană terminată este ca o rugăciune“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită