Un angajat al Spitalului de Urgență s-a spânzurat la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul acestuia a fost găsit de către colegii săi în spatele Maternițății în jurul orei 08.00 după ce, cu doar două ore înainte, a făcut prezența alături de ceilalți angajați

Un angajat al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău și-a pus capăt zilelor în această dimineață chiar în curtea instituției unde muncea de aproape 8 ani de zile. Ștefan A. (36 de ani) a fost găsit dimineață spînzurat de un cireș în spatele Maternității chiar de către colegii săi.

Tânărul era angajat ca și muncitor necalificat la SJU Bacău și se ocupa cu ăngrijirea spațiilor verzi din incinta spitalului. "A fost găsit spânzurat dimineață în jurul orei opt. La oar 06.00 s-a prezentat la serviciu dar nu părea supărat", ne-a declarat Natalia Jicmon, purtător de cuvânt al SJU Bacău.

Bărbatul nu avea familie iar colegii știu despre el că a crescut la orfelinat și a dus o viață destul de chinuită. Surse din cadrul SJU Bacău au declarat însă că tânărul era abătut în ultima perioadă de timp și acuza faptul că nu-i mai ajung banii. Mai mult chiar, colegi de-ai săi care au dorit să-și păstreze anonimatul ne-au declarat că acesta a spus de mai multe ori că-și va lua zilele într-o bună zi.

Mai multe pentru tine:
Polonezii își vor putea construi adăposturi antieriene fără permisiune. Proiect adoptat de Guvernul de la Varșovia
De ce iarna sunt zilele mai scurte și ce se întâmplă după echinocțiul de toamnă: tradiții și superstiții fascinante. Ce să faci pe 22 septembrie
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor