La vânătoare de mistreţi fără autorizaţie prin pădurile din Mănăstirea Caşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhiva

Doi bărbaţi de 64 şi respectiv 50 de ani din staţiunea Slănic Moldova au fost prinşi în flagrant de poliţişti, în timp ce se aflau la braconaj de mistreţi.  

Partida de vânătoare organizată de cei doi bărbaţi se desfăşura  fără autorizaţie în pădurea Ocolului Silvic Mănăstirea Cașin. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase  au stabilit că unul dintre ei deținea în mod ilegal o armă cu aer comprimat de producție cehoslovacă, şase cartușe cu alice, o cutie cu alice pentru arma cu aer comprimat şi 37 de cartușe cu glonț.

"S-a întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj la vânătoare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi deținerea fără drept de arme și muniții din categoria celor supuse autorizării", a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. Armele și muniția, deținute ilegal, au fost ridicate în vederea cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă