FOTO S-a deschis Spitalul „Ileana Cezarina“, în memoria jurnalistei Cezara Duţă, pentru bolnavii cronici şi în stadiul terminal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul „Ileana Cezarina“ poartă numele fostei jurnaliste Cezara Duţă FOTO Olimpia Filip

Marţi, 2 iulie, în Bacău s-a deschis Spitalul „Ileana Cezarina“, în memoria jurnalistei Cezara Duţă (1969-2011), care a lucrat în ultima perioadă a vieţii în redacţia „Adevărul“ din Bacău. Clinica dispune de aparatură modernă, de medici şi de asistenţi calificaţi şi are avizul Ministerului Sănătăţii. Spitalul are 24 de paturi pentru bolnavii cronici şi 17 paturi pentru cei aflaţi în stadiul terminal, care vor beneficia de îngrijiri paliative.

La evenimentul de lansare au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, prefectul judeţului Bacău, Dorian Pocovnicu (fost jurnalist) , oameni de afaceri şi jurnalişti din presa locală şi centrală. Au luat cuvântul medicii dar şi foştii colegi ai Cezarei Duţă, înfrântă la doar 42 de ani, de boală. „Dotarea este de ultimă generaţie, avem medici renumiţi şi asistenţi bine pregătiţi. Ne dorim să le asigurăm cele mai bune condiţii şi să le uşurăm viaţa bolnavilor cu afecţiuni grave sau în stadiul terminal, până în ultimul moment“, a precizat dr. Constantin Negru, directorul medical al Spitalului „Ileana Cezarina“ din Bacău.

Bolnavii vor beneficia de o terapie complexă, o alimentaţie conformă stării lor de sanătate, dar şi de consilierea, la cerere, a unui preot. Spitalul a apărut ca o necesitate, în cadrul ofertei  de servicii medicale acordate bolnavilor în stadiul terminal, care de multe ori sfârşesc acasă, în chinuri, fără atenuarea durerilor.  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă