EXCLUSIV/ Lucian Chelaru: „Din clipa când Diana a terminat exercițiul perfect, pentru mine nimic nu mai contează. Sunt un pătimaș!“(GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diana Chelaru, elevă a clasei a XI-a C a Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci", legitimată a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Onești, cea care a câştigat medalia de argint, duminică, în finala de la sol a Campionatului European de Gimnastică de la Berlin, se va întoarce în țară, astăzi, cu un avion al Companiei Lufthansa care va ateriza pe aeroportul Otopeni, în jurul orei 17.30.

Sportiva oneșteancă va fi așteptată la coborârea din aeronavă de Lucian Chelaru, tatăl său, şi de diriginta Ingrid Istrate, director al CSM Onești. Tatăl care locuiește în satul Lupești, comuna Mănăstirea Cașinului, ne-a mărturisit că are două patimi greu de controlat: gimnastica și vânătoarea.

Prima este atât de profundă încât cu greu reușește să-i facă față. Când Diana este în concurs, omul nu mai știe de el și de fiecare dată are trăiri mai puternice decât fiica sa.

Diana se gândește doar ca să-i iasă exercițiul bine din punct de vedere tehnic și artistic. Eu mă gândesc și la corectitudinea exercițiului, dar mi-e și teamă să nu se accidenteze", a afirmat Lucian Chelaru.

„Vreau să stau doar eu cu mine!“

Tatăl sportivei recunoaște că de fiecare dată când Diana e în concurs, dorește să stea singur în fața televizorului.

Vreau să stau doar eu cu mine. Și televizorul. Nimeni, nimeni să nu se apropie, că iau foc! Soția nu suportă să se uite atunci la televizor că i se face rău de la emoții. Ea dă ture prin curte și intră înăuntru doar când strig eu «yesssss, perfect!»", a spus tatăl Dianei Chelaru.

Apoi încep să sune telefoanele și toată lumea ne felicită. Din clipa când Diana a terminat exercițiul perfect, pentru mine nimic nu mai contează. Sunt un pătimaș!", a mai adăugat el.

„Mi-a promis că va urca pe podium și a urcat!"

Profesoara Ingrid Istrate, diriginta sportivei, afirmă că a avut mereu încredere în Diana. „Am sperat la un rezultat bun și uite că el a venit! E un copil puternic, frumos și motivat! Un copil mic cu suflet mare! La plecare mi-a primis că va urca pe podium la sol și s-a ținut de cuvânt!", a mărturisit profesoara Istrate.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”