GALERIE FOTO Părinții, elevii și profesorii și-au dat mâna în concursul ,,Bucuriile Toamnei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată la Arad, mai exact în localitatea Andrei Șaguna s-a organizat concursul educațional ,,Bucuriile Toamnei”. Astfel, competiția la nivel local ,,Bucuriile Toamnei” s-a desfășurat în perioada octombrie-noiembrie 2012.

Încununarea muncii elevilor, profesorilor și părinților, a avut loc, vineri, la Căminul Cultural din Andrei Șaguna.

Echipa de implementare a proiectului, constituită din educatorii, învățătorii și diriginții școlilor din Andrei Șaguna și Zimandul Nou, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad s-au implicat cu mult suflet, în acest proiect.

Click pe poză pentru GALERIE FOTO!

Elevii au fost atrași în activități practice și creative, care au avut ca scop stimularea imaginației, a sensibilității și gustului estetic, dar și încurajarea simtului competitivității. Astfel, timp de mai bine de două ore, Căminul Cultural din Andrei Șaguna s-a transformat într-un palat, unde, momentele magice s-au ținut lanț.

Nu a lipsit nici implicarea tinerilor de la Centrul Județean de Voluntariat Arad.

Mai multe pentru tine: